Confesiunile unui om care a văzut moartea II

”M-am trezit cumva intr-un spațiu

destul de vast și, presupun eu, la intrarea în rai, căci totul era în alb și era o liniște de... iarnă, însă era un spațiu agreabil. Mai degrabă eram la intrarea într-un loc care am presupus eu că era raiul. Erau ca un fel de două incăperi mari și mi s-a spus pe nume:<<Christian, vino, e rândul tau acum!>> Și chiar mi-am spus atunci:<<Uite, că îmi știe numele!!!>>,mirându-mă tare. Nu îl comunicasem nimănui, de unde il știa?

Totul era alb în jur, totul... Chiar și o fântână unde urma<<spălarea>>. Tot albe erau și niște minunate mâini ce parcă ieșeau dintr-o fântână și-i spălau pe oameni de <<greșelile>> lor sau de <<murdărie>>, pământ etc. Așa am ințeles eu în acel moment. Erau foarte puțini la număr și <<spălatul>> era sumar, mai mult pe picioare, până la brâu, ca să nu se întineze cumva locurile acelea minunate. Absolut toți erau spălați înainte de a pleca mai departe, deci, inclusiv eu.

Nu am analizat greșelile sau calitățile mele, ori de ce am făcut una sau alta în viaţă.”

Puterea gândului, a iubirii și a rugăciunii

Christian Neacșu era absorbit de tărâmul acela atât de altfel, de minunat, dar neobișnuit pentru un om care n-a văzut altceva în viața lui decât realitățile pământene. S-a simțit cumva stingher în acest spațiu prea liniștit în sine, prea alb și prea curat pentru el, deși îi plăcea totuși. Deodată, a simțit dorința de a ieși de acolo. Ceva îl chema ca un magnet, cu mare intensitate. El a înțeles apoi că era vorba despre puterea rugăciunii fetiței sale. ”Era extrem de puternică chemarea, mă atrăgea, am ieşit parcă direct în strada unde locuiesc (surprinzător de întunecoasă), pe care se afla fetița mea şi care plângea teribil. Mă întrebam în sinele meu cum e posibil asta. Parcă trecusem prin ziduri și, totuși, deplasarea mea se făcuse cu o ușurință de neimaginat, firesc. Și asta puteam să o fac doar prin puterea gândului.

Din milă pentru fetiţă am fost mişcat mult în interior, sufleteşte. Pentru ea m-am reîntors din lumea de dincolo. Mi s-a îngăduit, cu iubire. Multă iubire pură, pe care o simţeam într-un mod minunat şi incredibil. Abia atunci am ințeles puterea imensă a rugăciunilor sau a gândurilor bune.”

Catharsis-ul întoarcerii

Christian Neacșu a acceptat cele ce au urmat, cu o anumită resemnare. El spune că i-a fost "ars" corpul (acel corp pe care îl avea acolo) într-un fel de cuptor. Dar nu resimțea absolut deloc durerea. A fost "ars" de două ori, cu excepția capului. Nu-și explică prea bine întâmplarea, însă era ceva intens, psihologic vorbind, ceva ce depășea un vis obișnut. Crede că acea ardere era ca o curățare, o purificare, internă.

Când s-a trezit din comă, după 26 de zile, era conectat la un aparat respirator și la multe sonde medicale, demne de un film SF. Putea comunica cu personalul din jur doar prin câte un biet cuvânt, arătat pe un alfabet scris.

O vreme nu şi-a amintit ce i s-a întâmplat cât a fost ”plecat”, însă în luna august a anului următor a început subit să îşi reamintească părţi din ceea ce a văzut, simţit, perceput și înțeles. Cele mai semnificative amintiri i-au rămas în suflet şi le împărtăşeşte de atunci pentru a da de gândit, de reflectat, semenilor săi.

Amintiri vii, de neșters

Christian Neacșu povesteşte:”În acea lume neobişnuită totul mi se părea foarte real. Primul sentiment pe care îl păstrez până astăzi este că mi-a dispărut complet frica de moarte. Şi asta pentru că eram ca şi mort când am perceput iubirea pură, incomensurabilă, imensă, fantastică şi incredibilă, care este în tot Universul şi Universul cuprins în ea! Acum sunt altcineva în interior, inima este parcă schimbată .de o manieră transcendentă.

Un alt aspect ce m-a frapat a fost acea putere a gândurilor... Se putea comunica direct, într-un fel telepatic, aş zice. Nu aveam absolut nimic de ascuns acolo, pentru că se puteau vedea gândurile tale, dar și ale altora. Era un fel comunicare pe altă frecvenţă. Parcă puteam citi gândurile uneori, particularitate ce mi-a rămas de atunci, într-o anumită măsură. Mă minunez şi eu că am acum o intuiţie puternică sau percepţii de tot felul. Probabil tot prin puterea gândului, oricine se putea deplasa printr-un soi de teleportare, să zicem, un fel de materializare sau de re-materializare a energiilor sale primordiale. Mă întreb încă dacă ceea ce am perceput a fost real, pare fantastic! Așa cum era și existența sau posibilitatea fenomenului de ubicuitate - era posibil să fiu în mai multe locuri, in același timp.

Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte

Ceea ce m-a bucurat mult, și mă uimește încă, este că noțiunea de boală nu există acolo. Nimeni nu era bolnav și toți aveau cam 30-40 de ani. Un lucru de neimaginat aici. Eu circulam normal și nu m-am simțit afectat de nimic. Cu toate că în realitate eram paralizat, ca şi mort. Atunci cum de era posibil? La fel, simţurile mele erau tare atrofiate, la mai mult de jumătate. De la cel tactil, la auz, văz, toate erau atinse bine de paralizie. Şi totuşi ele funcţionau pe deplin dincolo. În același timp, toți cei care erau în preajma mea se aflau într-o bucurie permanentă, indescriptibilă.”

Christian a înțeles multe lucruri acolo. Cunoaşterea i s-a lărgit, acoperind mai multe domenii de activitate. Inclusiv de funcţionare a organismului, de înțelegere mai profundă a tot ceea ce ne incojoară, a faptului că nu suntem singuri sau înţelegerea naturii în sine. De asemenea, a perceput că există o imensă forţă energetică informaţională sub formă de iubire pură, noţiune ce e legată şi de lumină. I-a rămas de neşters un concept: iubirea necondiţionată ce se află în jurul nostru, în noi şi în tot Universul. La fel de viu în memorie i-a rămas și faptul că, acolo, timpul și spațiul nu existau, că totul era etern, infinit.

Mai este ceva deosebit în relatarea lui Christian Neacșu. El susține că l-a simțit pe Dumnezeu, creatorul a tot și toate: ”Este ceva ceva ce mă ține în viață și pot să progresez. Am avut fericirea de a-l simți pe Dumnezeu (sunt pe deplin conștient a ceea ce afirm!) sau divinitatea in toată măreția ei. Era o lumină foarte intensă, dar suportabilă și foarte frumoasă, extraordinară! Era ca un fel de vibrație ce emana o iubire uriașă, pură, o enormă compasiune și care se afla în tot universul. Această forță leagă totul sub legea sa, știe tot și poate face orice. Ceva ce depășește înțelegerea noastră limitată.”

Sursa: medialog.cf