”M-am
trezit cumva intr-un spațiu
destul de vast și, presupun eu, la
intrarea în rai, căci totul era în alb și era o liniște de...
iarnă, însă era un spațiu agreabil. Mai degrabă eram
la intrarea într-un loc care am presupus eu că era raiul. Erau ca
un fel de două incăperi mari și mi s-a spus pe nume:<<Christian,
vino, e rândul tau acum!>> Și chiar mi-am spus atunci:<<Uite,
că îmi știe numele!!!>>,mirându-mă tare. Nu îl
comunicasem nimănui, de unde il știa?
Totul
era alb în jur, totul... Chiar și o fântână unde
urma<<spălarea>>. Tot albe erau și niște
minunate mâini ce parcă ieșeau dintr-o fântână și-i spălau pe
oameni de <<greșelile>> lor sau de <<murdărie>>,
pământ etc. Așa am ințeles eu în acel moment. Erau foarte puțini
la număr și <<spălatul>> era sumar, mai mult pe
picioare, până la brâu, ca să nu se întineze cumva locurile
acelea minunate. Absolut toți erau spălați înainte de a pleca mai
departe, deci, inclusiv eu.
Nu
am analizat greșelile sau calitățile mele, ori de ce am făcut una
sau alta în viaţă.”
Puterea
gândului, a iubirii și a rugăciunii
Christian
Neacșu era absorbit de tărâmul acela atât de altfel, de minunat,
dar neobișnuit pentru un om care n-a văzut altceva în viața lui
decât realitățile pământene. S-a simțit cumva stingher în
acest spațiu prea liniștit în sine, prea alb și prea curat pentru
el, deși îi plăcea totuși. Deodată, a simțit dorința de a ieși
de acolo. Ceva îl chema ca un magnet, cu mare intensitate. El a
înțeles apoi că era vorba despre puterea rugăciunii fetiței
sale. ”Era extrem de puternică chemarea, mă atrăgea, am ieşit
parcă direct în strada unde locuiesc (surprinzător de
întunecoasă), pe care se afla fetița mea şi care plângea
teribil. Mă întrebam în sinele meu cum e posibil asta. Parcă
trecusem prin ziduri și, totuși, deplasarea mea se făcuse cu o
ușurință de neimaginat, firesc. Și asta puteam să o fac doar
prin puterea gândului.
Din
milă pentru fetiţă am fost mişcat mult în interior, sufleteşte.
Pentru ea m-am reîntors din lumea de dincolo. Mi s-a îngăduit, cu
iubire. Multă iubire pură, pe care o simţeam într-un mod minunat
şi incredibil. Abia atunci am ințeles puterea imensă a
rugăciunilor sau a gândurilor bune.”
Catharsis-ul
întoarcerii
Christian
Neacșu a acceptat cele ce au urmat, cu o anumită resemnare. El
spune că i-a fost "ars" corpul (acel corp pe care îl avea
acolo) într-un fel de cuptor. Dar nu resimțea absolut deloc
durerea. A fost "ars" de două ori, cu excepția capului.
Nu-și explică prea bine întâmplarea, însă era ceva intens,
psihologic vorbind, ceva ce depășea un vis obișnut. Crede că acea
ardere era ca o curățare, o purificare, internă.
Când
s-a trezit din comă, după 26 de zile, era conectat la un aparat
respirator și la multe sonde medicale, demne de un film SF. Putea
comunica cu personalul din jur doar prin câte un biet cuvânt,
arătat pe un alfabet scris.
O
vreme nu şi-a amintit ce i s-a întâmplat cât a fost ”plecat”,
însă în luna august a anului următor a început subit să îşi
reamintească părţi din ceea ce a văzut, simţit, perceput și
înțeles. Cele mai semnificative amintiri i-au rămas în suflet şi
le împărtăşeşte de atunci pentru a da de gândit, de reflectat,
semenilor săi.
Amintiri
vii, de neșters
Christian
Neacșu povesteşte:”În acea lume neobişnuită totul mi se părea
foarte real. Primul sentiment pe care îl păstrez până astăzi
este că mi-a dispărut complet frica de moarte. Şi asta pentru că
eram ca şi mort când am perceput iubirea pură, incomensurabilă,
imensă, fantastică şi incredibilă, care este în tot Universul şi
Universul cuprins în ea! Acum sunt altcineva în interior, inima
este parcă schimbată .de o manieră transcendentă.
Un
alt aspect ce m-a frapat a fost acea putere a gândurilor... Se putea
comunica direct, într-un fel telepatic, aş zice. Nu aveam absolut
nimic de ascuns acolo, pentru că se puteau vedea gândurile tale,
dar și ale altora. Era un fel comunicare pe altă frecvenţă. Parcă
puteam citi gândurile uneori, particularitate ce mi-a rămas de
atunci, într-o anumită măsură. Mă minunez şi eu că am acum o
intuiţie puternică sau percepţii de tot felul. Probabil tot prin
puterea gândului, oricine se putea deplasa printr-un soi de
teleportare, să zicem, un fel de materializare sau de
re-materializare a energiilor sale primordiale. Mă întreb încă
dacă ceea ce am perceput a fost real, pare fantastic! Așa cum era
și existența sau posibilitatea fenomenului de ubicuitate - era
posibil să fiu în mai multe locuri, in același timp.
Tinerețe
fără bătrânețe și viață fără de moarte
Ceea
ce m-a bucurat mult, și mă uimește încă, este că noțiunea de
boală nu există acolo. Nimeni nu era bolnav și toți aveau cam
30-40 de ani. Un lucru de neimaginat aici. Eu circulam normal și nu
m-am simțit afectat de nimic. Cu toate că în realitate eram
paralizat, ca şi mort. Atunci cum de era posibil? La fel, simţurile
mele erau tare atrofiate, la mai mult de jumătate. De la cel tactil,
la auz, văz, toate erau atinse bine de paralizie. Şi totuşi ele
funcţionau pe deplin dincolo. În același timp, toți cei care erau
în preajma mea se aflau într-o bucurie permanentă,
indescriptibilă.”
Christian
a înțeles multe lucruri acolo. Cunoaşterea i s-a lărgit,
acoperind mai multe domenii de activitate. Inclusiv de funcţionare a
organismului, de înțelegere mai profundă a tot ceea ce ne
incojoară, a faptului că nu suntem singuri sau înţelegerea
naturii în sine. De asemenea, a perceput că există o imensă forţă
energetică informaţională sub formă de iubire pură, noţiune ce
e legată şi de lumină. I-a rămas de neşters un concept: iubirea
necondiţionată ce se află în jurul nostru, în noi şi în tot
Universul. La fel de viu în memorie i-a rămas și faptul că,
acolo, timpul și spațiul nu existau, că totul era etern, infinit.
Mai
este ceva deosebit în relatarea lui Christian Neacșu. El susține
că l-a simțit pe Dumnezeu, creatorul a tot și toate: ”Este ceva
ceva ce mă ține în viață și pot să progresez. Am avut
fericirea de a-l simți pe Dumnezeu (sunt pe deplin conștient a ceea
ce afirm!) sau divinitatea in toată măreția ei. Era o lumină
foarte intensă, dar suportabilă și foarte frumoasă,
extraordinară! Era ca un fel de vibrație ce emana o iubire uriașă,
pură, o enormă compasiune și care se afla în tot universul.
Această forță leagă totul sub legea sa, știe tot și poate face
orice. Ceva ce depășește înțelegerea noastră limitată.”
Sursa:
medialog.cf