Cu cat incerci sa opui rezistenta sau respingi un lucru sau o situatie, cu atat acea situatie sau problema devine mai dificil de realizat. Asta datorita faptului ca energia canalizata pe negare/ rezistenta iti “fura’ din energia pe care ai putea s-o depui in rezolvarea efectiva. Asa incat, daca acea problema n-o poti schimba sau evita, atunci singura solutie viabila si sanatoasa ar fi sa uiti de negare si sa treci la indeplinirea ei cu toata atentia de care esti in stare. Concentrarea este mai buna daca esti canalizat pe o singura directie, fara ganduri negative care ruleaza haotic.In felul asta, eviti si situatia neplacuta in care vei fi nevoit sa refaci un lucru pe care nu l-ai facut bine de la bun inceput.
joi, 28 august 2014
Etichete si prejudecati
Ziua de astazi mi-a confirmat inca o data, probabil pentru
a-mi reaminti si a nu uita, cat de prostesc este obiceiul de a pune etichete
oamenilor. Trei situatii venite una dupa alta cred ca sunt suficiente sa-ti
atraga atentia, mai ales ca s-au desfasurat in acelasi context.Un baiat mai
smead la fata, adica tigan – nu ma feresc sa spun astfel si cu probleme psihice
ne ruga pe mai multi din autobuz sa-i spunem unde poate schimba niste
bani.Baiatul avea o figura deschisa si absolut sincera in ciuda handicapului si
tot repeta cu voce destul de ridicata ca el are bani multi si nu stie unde sa-i
schimbe si daca e vreo banca prin zona.Nimeni nu l-a luat in serios, care dadea
din umeri, care intorcea privirea.Intamplator ne aflam aproape de o banca si,
dupa ce l-am sfatuit sa-si puna banii in buzunar ptr.ca ii tot arata, i-am
promis ca ii indic o banca dupa ce coboram Dupa ce am facut eu pasul, unii au
inceput sa se uite la mine curiosi iar unul sau doi s-au oferit sa-i arate si
ei drumul.El nu, hotarat le-a spus “lasati ca ma ajuta d-na”. Am coborat si am
mers cu el o bucata de drum ca sa ii pot arata cladirea, insotita de privirile celor din jur, intrigati de faptul
ca mergeam alaturi de un tigan care mai si vorbea destul de tare si gesticula.
La final, baiatul mi-a multumit de vreo patru ori,
rugandu-se ptr. sanatatea mea.La scurt timp dupa intamplare, nu stiu cum se
face ca am eu nevoie acum de bani schimbati. Incerc pe la diversi comercianti,
chioscuri si toti ma refuza. Ba unul cu bani marunti in fata mea imi spune ca
nu are. In fata evidentei ii spun ca vazusem ca totusi are.Respectivul atunci
s-a scuzat ca abia facuse si el rost de ei si nu ma poate ajuta Atunci vad in imediata apropiere o taraba cu
flori unde vanzatoare era o tiganca a carei atitudine nu te atragea. Am trecut
peste ezitarea mea de cateva momente si am zis –incerc si aici. Femeia foarte
rapid si cu mare larghete imi schimba pe loc suma respectiva. Ii multumesc,
rezolv treaba si fix in aceeasi statie unde asteptam apoi autobuzul, vad o
scena similara: un tanar tot cu handicap, dar nu tigan de data aceasta, il
roaga pe un tigan – geambas de tigari sa-i schimbe niste bani. De data aceasta,
am devenit f. atenta sa vad ce se intampla. Geambasul de tigari, cu un gest
firesc si cu aceeasi bunavointa ii schimba baiatului bolnav banii. Si uite asa
s-a inchis cercul. Interesant este faptul (care mi-a si atras serios atentia)
ca toate astea s-au invartit in jurul actiunii de schimbare a banilor, iar
participantii erau romani si tigani. Sau mai bine zis erau oameni cu totii,
indiferent de culoarea pielii sau de “sanatatea mentala”. asa cum se
obisnuieste sa se spuna. Nu ar fi mai bine sa nu ne mai grabim sa judecam
oamenii dupa culoarea pielii, dupa hainele pe care le poarta, dupa etichete gen
“e nebun, lasa-l in pace” sau frumos/urat
samd ? Evident este o intrebare retorica, dar mie una lectia de astazi
mi-a aratat clar raspunsul
miercuri, 20 august 2014
Iubirea din noi
Desi suntem iubire, de ce totusi nu iubim ? Pentru ca, de
multe ori asteptam ca iubirea sa ne-o aduca altcineva, ca pe un dar. O cautam
in exterior.si uitam ca iubirea este in noi, nu trebuie sa cautam sa o obtinem
prin altcineva. Iubirea salasluieste in
adancul nostru, e nevoie doar s-o aducem la suprafata. Sa uitam de frici, de
prejudecati, de egoism si posesiune, despre cum ar trebui sa fie sau nu, si s-o
lasam sa curga firesc, natural, in ritmul ei. Celalalt poate doar sa ne
primeasca iubirea si sa ne raspunda cu
iubirea proprie la randul sau .
joi, 7 august 2014
Balciul desertaciunilor
Participarea la o inmormantare iti ofera un tablou
foarte complex si pestrit in acelasi timp. Exista o regie (in
traditia romaneasca, cel putin) bine pusa la punct punctata
in permanenta de varstnicele din familie. Toata punerea asta in scena
are ca orice scenariu care se respecta introducere, intriga, punct
culminant si final. Personal, nu inceteaza sa ma surprinda de fiecare
data grija foarte mare la detalii – demna de o cauza mai buna.Chiar
pot spune ca atentia este atat de mult concentrate pe fel si
fel de obiceiuri (mai mult sau mai putin “ortodoxe”) incat se
pierde fondul problemei sau mai bine zis, decedatul. Acesta,
care ar trebui sa fie subiectul principal in jurul caruia se
desfasoara totul, trece de multe ori in umbra – ca sa spun asa.La
capela se discuta, se face schimb de impresii, se mai aprinde cate o
lumanare, dar totul intr-un mod mecanicist, oarecum absent. Multi
evita sa priveasca pe cel din sicriu.
Tensiunea incepe sa creasca in momentul slujbei de
inmormantare. Aici intra in scena biserica cu tot decorul ce te
duce cu gandul la “micimea” si efemeritatea omului.
La toate astea se adauga prestatia preotului mai mult sau mai
putin emotionanta. Cu cat slujba efectuata de preot este mai
miscatoare, cu atat lacrimile celor prezenti incep sa curga siroaie.
Motivele pentru care se plange, in schimb, sunt diverse si nu au
neaparat legatura cu raposatul din catafalc. Cei mai varstnici se
uita cu ingrijorare cum se cam apropie si ei de sfarsitul calatoriei
si cum cei de o varsta cu ei se imputineaza Altii mai in putere
isi aduc aminte de decedatii lor si cum au fost ei
“deposedati” de cei dragi. Cei mult mai tineri nu prea inteleg
bine ce se intampla, nu stiu ce este cu moartea asta, unii nu o
accepta si se revolta impotriva sortii sau a lui Dumnezeu care a
permis sa se intample asa ceva. Altii sunt cam speriati si abia
asteapta sa se termine toata sarada, care nici nu le place si
pe care o evita dintr-o reactie de respingere a mortii neintelese
Nici chiar cei foarte apropiati decedatului nu fac exceptie. Sunt de
multe ori prea obositi sau prea atenti la pregatirile pe care le mai
au de facut.
Intr-un cuvant, majoritatea isi cam plange de mila
proprie. Nu incerc sa spun ca ar fi mai benefic sa se planga de mila
celui mort..Oricum ar fi inutil – acela macar a scapat de
problemele astea terestre, nu mai sufera.In orice caz, este mult mai
impacat decat cei care plang ..
Punctul culminant il reprezinta inmormantarea
propriu-zisa , unde coborarea in pamant a sicriului reprezinta un
ultim gest definitiv si irevocabil.Acum plansetele ating
niveluri paroxistice. Pluteste in aer o deznadejde sfasietoare de
parca bietul om se duce direct in focurile iadului. “Lumile” se
despart: mortii cu mortii, viii cu viii. Drept urmare, se marcheaza
momentul cu un parastas de toata pomina. Cei prezenti parca rasufla
usurati ca au scapat de apasarea si gravitatea de mai
devreme.Mananca si beau cu insufletire cumva bucurosi ca sunt vii,
iata. Matusici si babute de prin familie dau iama prin mancare,
dulciuri si fructe cu atata verva, incat nu se pot abtine sa nu ia si
acasa cate ceva.Deh, sa fie de sufletul raposatului ! Auzi
uneori remarci ulterioare de genul “a fost o inmormantare frumoasa”
sau “ ce slujba reusita”.Nu m-ar mira prea tare sa aud vreodata
si ca mortul era frumos.
Stai la urma si te intrebi ce rost a avut toata
desfasurarea asta de forte, toata sarabanda de emotii si sentimente
contradictorii care pana la urma nici nu vizau defunctul si nici nu
au nascut vreun gand sau reflectie despre trecerea vietii pe acest
pamant.. Cum am spus mai devreme, mortii cu mortii, viii cu viii. Ce
rost are sa ne mai batem capul cu treburi din astea “filozofice”
? Chiar imi doresc in asemenea momente ca decedatul sa nu mai “vada”
si sa nu mai “auda” nimic. Nu de alta, dar ar pleca cu un gust
amar in lumea de dincolo. Macar in ultimile clipe sa plece cu alte
impresii despre lumea celor vii, a pamantenilor Sau poate
gresesc. In felul asta poate pleaca mai impacat in alta lume, mai
buna.
Fie-i tarana usoara !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)