joi, 28 august 2014

Evitabil / Inevitabil

Cu cat incerci sa opui rezistenta sau respingi un lucru sau o situatie, cu atat acea situatie sau problema devine mai dificil de realizat. Asta datorita faptului ca energia canalizata pe negare/ rezistenta iti “fura’ din energia pe care ai putea s-o depui in rezolvarea efectiva. Asa incat, daca acea problema n-o poti schimba sau evita, atunci singura solutie viabila si sanatoasa ar fi sa uiti de negare si sa treci la indeplinirea ei cu toata atentia de care esti in stare. Concentrarea este mai buna daca esti canalizat pe o singura directie, fara ganduri negative care ruleaza haotic.In felul asta, eviti si situatia neplacuta in care vei fi nevoit sa refaci un lucru pe care nu l-ai facut bine de la bun inceput.

Etichete si prejudecati

Ziua de astazi mi-a confirmat inca o data, probabil pentru a-mi reaminti si a nu uita, cat de prostesc este obiceiul de a pune etichete oamenilor. Trei situatii venite una dupa alta cred ca sunt suficiente sa-ti atraga atentia, mai ales ca s-au desfasurat in acelasi context.Un baiat mai smead la fata, adica tigan – nu ma feresc sa spun astfel si cu probleme psihice ne ruga pe mai multi din autobuz sa-i spunem unde poate schimba niste bani.Baiatul avea o figura deschisa si absolut sincera in ciuda handicapului si tot repeta cu voce destul de ridicata ca el are bani multi si nu stie unde sa-i schimbe si daca e vreo banca prin zona.Nimeni nu l-a luat in serios, care dadea din umeri, care intorcea privirea.Intamplator ne aflam aproape de o banca si, dupa ce l-am sfatuit sa-si puna banii in buzunar ptr.ca ii tot arata, i-am promis ca ii indic o banca dupa ce coboram Dupa ce am facut eu pasul, unii au inceput sa se uite la mine curiosi iar unul sau doi s-au oferit sa-i arate si ei drumul.El nu, hotarat le-a spus “lasati ca ma ajuta d-na”. Am coborat si am mers cu el o bucata de drum ca sa ii pot arata cladirea, insotita de  privirile celor din jur, intrigati de faptul ca mergeam alaturi de un tigan care mai si vorbea destul de tare si gesticula.

La final, baiatul mi-a multumit de vreo patru ori, rugandu-se ptr. sanatatea mea.La scurt timp dupa intamplare, nu stiu cum se face ca am eu nevoie acum de bani schimbati. Incerc pe la diversi comercianti, chioscuri si toti ma refuza. Ba unul cu bani marunti in fata mea imi spune ca nu are. In fata evidentei ii spun ca vazusem ca totusi are.Respectivul atunci s-a scuzat ca abia facuse si el rost de ei si nu ma poate ajuta  Atunci vad in imediata apropiere o taraba cu flori unde vanzatoare era o tiganca a carei atitudine nu te atragea. Am trecut peste ezitarea mea de cateva momente si am zis –incerc si aici. Femeia foarte rapid si cu mare larghete imi schimba pe loc suma respectiva. Ii multumesc, rezolv treaba si fix in aceeasi statie unde asteptam apoi autobuzul, vad o scena similara: un tanar tot cu handicap, dar nu tigan de data aceasta, il roaga pe un tigan – geambas de tigari sa-i schimbe niste bani. De data aceasta, am devenit f. atenta sa vad ce se intampla. Geambasul de tigari, cu un gest firesc si cu aceeasi bunavointa ii schimba baiatului bolnav banii. Si uite asa s-a inchis cercul. Interesant este faptul (care mi-a si atras serios atentia) ca toate astea s-au invartit in jurul actiunii de schimbare a banilor, iar participantii erau romani si tigani. Sau mai bine zis erau oameni cu totii, indiferent de culoarea pielii sau de “sanatatea mentala”. asa cum se obisnuieste sa se spuna. Nu ar fi mai bine sa nu ne mai grabim sa judecam oamenii dupa culoarea pielii, dupa hainele pe care le poarta, dupa etichete gen “e nebun, lasa-l in pace” sau frumos/urat  samd ? Evident este o intrebare retorica, dar mie una lectia de astazi mi-a aratat clar raspunsul

miercuri, 20 august 2014

Iubirea din noi




Desi suntem iubire, de ce totusi nu iubim ? Pentru ca, de multe ori asteptam ca iubirea sa ne-o aduca altcineva, ca pe un dar. O cautam in exterior.si uitam ca iubirea este in noi, nu trebuie sa cautam sa o obtinem prin altcineva.  Iubirea salasluieste in adancul nostru, e nevoie doar s-o aducem la suprafata. Sa uitam de frici, de prejudecati, de egoism si posesiune, despre cum ar trebui sa fie sau nu,  si  s-o lasam sa curga firesc, natural, in ritmul ei. Celalalt poate doar sa ne primeasca iubirea si sa ne raspunda  cu iubirea proprie  la randul sau .

joi, 7 august 2014

Balciul desertaciunilor

Participarea la o inmormantare iti ofera un tablou foarte complex si pestrit in acelasi timp. Exista o regie (in traditia romaneasca, cel putin) bine pusa la punct  punctata  in permanenta de varstnicele din familie. Toata punerea asta in scena are ca orice scenariu care se respecta introducere, intriga, punct culminant si final. Personal, nu inceteaza sa ma surprinda de fiecare data grija foarte mare la detalii – demna de o cauza mai buna.Chiar pot spune ca atentia este atat de mult concentrate  pe fel si fel de obiceiuri (mai mult sau mai putin “ortodoxe”) incat se pierde fondul problemei sau mai bine zis, decedatul.  Acesta, care ar trebui sa fie subiectul principal in jurul caruia se desfasoara totul, trece de multe ori in umbra – ca sa spun asa.La capela se discuta, se face schimb de impresii, se mai aprinde cate o lumanare, dar totul intr-un mod mecanicist, oarecum absent. Multi evita sa  priveasca pe cel din sicriu.
Tensiunea incepe sa creasca in momentul slujbei de inmormantare. Aici intra in scena biserica cu tot decorul  ce te duce cu gandul  la “micimea” si efemeritatea  omului. La toate astea se adauga prestatia  preotului mai mult sau mai putin emotionanta. Cu cat slujba efectuata de preot este mai miscatoare, cu atat lacrimile celor prezenti incep sa curga siroaie. Motivele pentru care se plange, in schimb, sunt diverse si nu au neaparat legatura cu raposatul din catafalc. Cei mai varstnici se uita cu ingrijorare cum se cam apropie si ei de sfarsitul calatoriei si cum cei de o varsta cu ei se  imputineaza Altii mai in putere isi aduc aminte de decedatii lor  si cum au fost ei  “deposedati” de cei dragi. Cei mult mai tineri nu prea inteleg bine ce se intampla, nu stiu ce este cu moartea asta, unii nu o accepta si se revolta impotriva sortii sau a lui Dumnezeu care a permis sa se intample asa ceva. Altii sunt cam speriati si abia asteapta sa se termine toata sarada,  care nici nu le place si pe care o evita dintr-o reactie de respingere a mortii neintelese Nici chiar cei foarte apropiati decedatului nu fac exceptie. Sunt de multe ori prea obositi sau prea atenti la pregatirile pe care le mai au de facut.
Intr-un cuvant, majoritatea isi cam plange de mila proprie. Nu incerc sa spun ca ar fi mai benefic sa se planga de mila celui mort..Oricum ar fi inutil – acela macar a scapat de problemele astea terestre, nu mai sufera.In orice caz, este mult mai impacat decat cei care plang ..
Punctul culminant il reprezinta inmormantarea propriu-zisa , unde coborarea in pamant a sicriului reprezinta un ultim gest  definitiv si irevocabil.Acum plansetele ating niveluri paroxistice. Pluteste in aer o deznadejde sfasietoare de parca bietul om se duce direct in focurile iadului. “Lumile” se despart: mortii cu mortii, viii cu viii. Drept urmare, se marcheaza momentul cu un parastas de toata pomina. Cei prezenti parca rasufla usurati ca au scapat de apasarea si gravitatea  de mai devreme.Mananca si beau cu insufletire cumva bucurosi ca sunt vii, iata. Matusici si babute de prin familie dau iama prin mancare, dulciuri si fructe cu atata verva, incat nu se pot abtine sa nu ia si acasa cate ceva.Deh, sa fie de sufletul  raposatului ! Auzi uneori remarci ulterioare de genul “a fost o inmormantare frumoasa” sau “ ce slujba reusita”.Nu m-ar mira prea tare sa aud vreodata si ca mortul era frumos.
Stai la urma si te intrebi ce rost a avut toata desfasurarea asta de forte, toata sarabanda de emotii si sentimente contradictorii care pana la urma nici nu vizau defunctul si nici nu au nascut vreun gand sau reflectie despre trecerea vietii pe acest pamant.. Cum am spus mai devreme, mortii cu mortii, viii cu viii. Ce rost are sa ne mai batem capul cu treburi din astea “filozofice” ? Chiar imi doresc in asemenea momente ca decedatul sa nu mai “vada” si sa nu mai “auda” nimic. Nu de alta, dar ar pleca cu un gust amar in lumea de dincolo. Macar in ultimile clipe sa plece cu alte impresii despre lumea  celor vii, a pamantenilor Sau poate gresesc. In felul asta poate pleaca mai impacat in alta lume, mai buna.
Fie-i tarana usoara !