În liniștea minții lucrurile se arată într-o cu totul altă lumină. Apare împăcarea,
această minunată stare. Nu ești fericit, dar nici nefericit. Dar e așa de bine
în starea asta sublimă, pentru că poate dura mult mai mult decât fericirea,
după care toată lumea aleargă cu disperare.
În schimb, cât de minunată poate fi împăcarea, pentru că ea vine din suflet.
Este punctul acela când zgomotul s-a stins și
ai ajuns să ierți pe alții pentru tot ce
ți-au făcut vreodată, te-ai iertat și pe tine pentru erorile din trecut
și ai ajuns la seninătate. Cu alte cuvinte, ai ajuns la împăcare cu tine și cu
ceilalți din jurul tău, ceea ce înseamnă că ai ajuns la uniune, la echilibru.
În aceeași stare vezi că, de fapt, nu ai nevoie de nimic material (în adevăratul înțeles al cuvântului) și de nimeni
care să-ți aducă fericirea sau starea de bine, deoarece nimic sau nimeni nu ți-o
poate dărui cu adevărat, în afară de tine.
Odată cu detașarea, vine și
înțelegerea faptului că tot timpul a fost vorba despre tine și numai despre
tine, despre gândurile și faptele tale. De altfel, aceasta este și singura
moștenire cu care rămânem la finalul vieții ăsteia pământești.
Așa încât, realizezi
că nu ai nevoie decât de Tine însuți în toată plenitudinea. Apoi vei ști mai bine
cum să parcurgi călătoria prin viață.
Adevărata călătorie a sufletului tău!
