sâmbătă, 23 decembrie 2017

Provocare pentru Moș Crăciun


Anul acesta,  lista cu dorințe pe care vreau s-o las lui Moș Crăciun este mai lungă decât în alte rânduri nu din lăcomie, ci pentru că sunt lucruri strânse în mine de mai mult timp și, pe de altă parte, pentru că ar cam fi timpul să fie aduse la îndeplinire. Lista scrisă de mine nu știu de e realizabilă în totalitate, dar tare mi-aș dori ca măcar parte din dorințe să poată fi materializată în mod miraculos, așa cum numai în perioada asta de sărbători se poate întâmpla.

Așadar, îmi doresc foarte mult să trăiesc într-o lume în care semenii mei să nu se mai urască unii pe alții și să nu se mai întoarcă unii împotriva altora. Unii poate ar considera asta o utopie, dar e chiar atât de fantezistă ideea unei lumi în care să ne respectăm, să fim uniți ca frații și să încercăm să ne ajutăm reciproc la nevoie, chiar și numai cu o vorbă bună?

Îmi mai doresc din tot sufletul ca iubirea să fie recunoscută și trăită ca acea trăire curată, pornită din inimă și nu acel ”sentiment” care se confundă cu posesiunea, atașamentul sau manipularea în folosul propriu. În sensul ăsta, mi-ar plăcea să văd familii fericite și cupluri formate în numele iubirii, singurul fundament real pe care s-ar putea clădi.


Aș mai vrea din toată inima ca oamenii să trăiască în pace, fără conflicte armate, curse ale înarmării, terorism, războaie de guerillă, iar vărsarea de sânge să nu mai fie atribuită niciunei cauze, oricât de ”nobilă” ar fi ea și sub stindardul niciunei puteri, oricât de ”eliberatoare” s-ar declara.

O altă dorință ar fi ca aceia puternici să aibă grijă și compasiune pentru cei ce nu se (mai) pot ajuta singuri, precum bătrânii, copiii sau cei bolnavi, nu să fie marginalizați sau luați în derâdere.

În viziunea mea aș mai vrea foarte mult să văd adulți și părinți ce protejează și au grijă cum se cuvine de copii, astfel încât să nu mai existe niciunde copii abandonați, abuzați sau martori ai violențelor verbale și fizice.

La finalul listei, dar nu în ultimul rând, îmi doresc din suflet să fiu înconjurată de confrați care au respect și empatie pentru toate necuvântătoarele și pentru natura din care facem cu toții parte integrantă, fie că suntem conștienți de asta sau nu. Visez cu ochii deschiși să trăiesc într-o lume în care braconajul, vânătoarea din plăcerea de a ucide animale nevinovate, corida sau luptele ilegale de câini să râmână uitate într-un sertar prăfuit al istoriei.

Dacă nu cer prea mult, cu modestie mă înclin, dar asemenea cadouri minunate îmi doresc în spiritul Crăciunului!


vineri, 29 septembrie 2017

La o cafea cu iz de poveste





Mergeam într-o zi pe străzile orașului, într-o după-amiază friguroasă și, obosită fiind, m-am gândit că tare bine mi-ar prinde o cafea caldă. Am început să mă uit în stânga și în dreapta, căutând cu privirea ceva ce ar fi semănat cu un bar sau o cafenea.

După îndelungi căutări, când tocmai eram pe punctul să renunț, zăresc în dreapta mea o cafenea, cu o firmă deasupra intrării, unde stătea scris ”La o cafea cu Avedis”. Ceva din cuvintele inscripționate m-a făcut să intru cu un soi de curiozitate, pentru că firma suna prietenos, ca o invitație amicală la o cafea. Interiorul nu era modern, așa cum eram obișnuită să întâlnesc prin mai toate barurile pe unde am intrat, ba chiar avea un aer și mobilier clasice, relativ simple, însă confortabile. O serie de ibrice din aramă serveau drept decorațiuni pe niște rafturi dispuse de-a lungul pereților.  Am constatat că nicio masă nu era ocupată și că eram singura clientă din local.

De după o tejghea micuță, a apărut un bărbat în vârstă, ce m-a întrebat cu un zâmbet în privire, cu ce mă poate servi. ”O cafea, desigur !” i-am răspuns eu semeață, cu un gând oarecum ironic în minte, pentru că mi se părea firesc ca odată ce eram într-o cafenea să comand o cafea, evident. Domnul din fața mea, cu o atitudine înțelegătoare și politicoasă reveni cu o altă întrebare: ”Ce fel de cafea doriți?” Într-adevăr, în graba mea de a face pe interesanta, omisesem faptul că sunt mai multe sortimente de cafea. Tocmai voiam să-i spun că doresc un espresso sau ceva de genul, când bărbatul respectiv adăugă că are foarte multe tipuri de cafea la dispoziție.

Pentru că mă simțeam oarecum vinovată de mica mea aroganță de mai devreme, am vrut să fac conversație cu respectivul domn și l-am întrebat cam ce ar avea. Mă așteptam să-mi înșire obișnuita listă cu cafea americană, espresso, capuccino, etc. Însă omul acela în vârstă, cu un licăr de plăcere în ochi,  descria o listă de tipuri de cafea de care nu mai auzisem niciodată. Încurcată, i-am spus să-mi aducă cafeaua pe care mi-o recomandă el.

Sinceră să fiu, îmi scăzuse din siguranța cu care intrasem, omul acela avea un fel special de a vorbi și de a privi oamenii. Am așteptat cuminte să-mi primesc cafeaua la masă. Am început să sorb ușor din licoare, cu curiozitatea deja stârnită. Spre plăcuta-mi surprindere, cafeaua avea un gust extraordinar, nemaiîntâlnit de mine până atunci! O explozie de arome exotice, cu iz fin de ciocolată a cuprins întreaga-mi gură. Deja eram cucerită de băutura aceea, pe care o recunoșteam ca fiind cafea, dar pe care n-aș fi ”bănuit-o” niciodată că poate avea așa un gust deosebit! Aburii ce urcau din ceașcă aveau un parfum ce te îmbăta, împletindu-se extrem de armonios cu aroma specială a licorii... 

Domnul ce mă servise, simțind că mi-a stârnit interesul, mi-a descris că sunt multe soiuri de cafea în lume, dar că el se poate lăuda că are, la rândul său, destul de multe în cafeneaua lui, și de calitate. Apoi povesti despre felurile de cafea pe care le detinea, timp în care am observat (abia atunci) prezența unor saci de cafea în spatele tejghelei, pe care erau inscripționate numele unor tipuri de cafea de care îmi relatase. Tocmai când credeam că le-am aflat pe toate, a continuat cu importanța pe care o are clima în calitatea bobului de cafea, cum este bine să fie prăjite boabele, cum să fie râșnite și câte moduri de preparare pot fi, în funcție de tradiție și de ceea ce vrei să obții. De asemenea, și cât zahăr este bine să fie pus și de care...

Eu sorbeam alene din ceașcă și priveam absorbită la omul acela care se însuflețea și parcă întinerea pe măsură ce vorbea. Îmi era tot mai clar că era pasionat de activitatea lui și că dedicase mult timp din viața lui, ocupându-se cu asta.

Ca și cum mi-ar fi ghicit gândul, a povestit că a învățat meserie de la un armean, ce avusese și el o cafenea pe vremuri, pe lângă care a stat și de la care a ”furat” multe secrete. Apoi m-a introdus într-o lume a anilor de după război, când încă se mai știau multe chiar și de către clienți, care erau destul de pretențioși atunci când își cumpărau cafea sau voiau  doar să bea una în oraș.




În aburii parfumați, visam și vedeam aievea o lume apusă, dar foarte vie pentru mine, în același timp. Bărbatul acela era asemenea unui mag, care mă transpusese complet într-un alt univers, universul cafelei, al cafegiilor și al clienților cu ștaif de odinioară.

Am fost scoasă brusc din visare de același mag, care m-a întrebat dacă mi-a plăcut cafeaua. Am reușit să îngaim doar un banal ”da”, dar privirea și tonul cred că vorbeau de la sine. Abia când mă pregăteam să plec, am realizat că pierdusem noțiunea timpului și că trecuseră aproape două ore de când intrasem acolo.

I-am mulțumit pentru tot noului meu prieten, care zâmbea iar reținut și misterios, parcă întrucâtva convins că voi reveni în cafeneaua sa. În definitiv, pentru această dată, abia mă introdusese în lumea miraculoasă a licorii negre și delicioase.

Gabriela Gevelegean