In momentul in care esti prea absorbit de propriile tale ganduri si evenimente, de propria ta viata intr-un cuvant, ajungi sa fii atat de prins de toata povestea, incat ajungi egoist, ba chiar autist vizavi de existenta celor din jur.
Daca toata atentia iti este indreptata numai la tine si
problemele tale, nu ai cum sa mai observi ca nu esti singur pe lume si ca mai
sunt persoane dragi, ce fac parte si ele
din viata ta. Ca mai sunt in jurul tau parinti, copii, prieteni, chiar si colegi
(dupa caz) care au nevoie de atentia ta, la randul lor.
Nu trebuie sa uitam ca atentia noastra creeaza si mentine
viata in aspectele vizate.Iar absenta ei poate face sa “moara”.Poate face sa
moara relatii de iubire adevarata, de prietenie. Dar, si mai grav, este ca incet-incet se usuca si sufletul. Pentru ca
inima nu se hraneste numai cu iubirea de sine.
Stiu ca se spune foarte des, in ultima vreme “iubeste-te pe
tine insuti”. Este adevarata afirmatia, chiar cu tine incepe procesul Dar fenomenul acesta minunat al iubirii nu se termina cu propria persoana.
Daca nu il extinzi si nu largesti
anvergura, dincolo de tine – cat mai mult cu putinta, totul se reduce la
narcisism pur. Si tot ce vei obtine va fi faptul ca vei avea parte intr-un
tarziu doar de atentia si iubirea ta, nu si a altora.
Pentru ca, este evident ca, daca vrei sa ai parte de atentie
si iubire este absolut necesar sa daruiesti, in primul rand.