Atunci când te iubești cu adevărat, iubești toate părțile
componente din care ești format în ansamblul său.Iubești și partea fizică
proprie, corpul îți este templu sacru pe care îl îngrijești și prețuiești ca
fiind unul din cele mai valoroase lucruri în viața asta, cel puțin. Apoi iubești
gândirea ta, așa cum este ea acum, fix în etapa în care te afli conform
experiențelor și lecțiilor pe care le-ai avut și din care ai reușit să extragi
învățămintele atât cât ai fost în stare. Însă nu trebuie uitate nicidecum
sufletul și spiritul. Ele constituie partea de divinitate din tine, un alt
spațiu prețios fără de care am fi doar niște mașinării neînsuflețite. Hrana spirituală
este la fel de importantă ca și hrana corpului și a minții.
Dar ce presupune a iubi toate astea? În primul rând, a
le accepta pe toate așa cum sunt. Dar atunci când iubești ceva acorzi și atenție,
atenția ta este direcționată voluntar într-acolo. În acest fel, atenția focusată conștient pe
fiecare dintre aceste componente devine observare și implicit cunoaștere. Și
așa putem vorbi de acea cunoaștere de sine sau de Sine, atât de importante în
procesul evoluției.
În momentul în care te vei iubi parcurgând etapele de
mai sus, atunci vei fi capabil să iubești și să cunoști pe altcineva. Exact în
același mod în care ai făcut déjà asta cu tine însuți. Iubirea supremă sau acea
formă de iubire la care a aspirat și încă mai aspiră omenirea se produce în
acel miracol în care Divinitatea din mine iubește și se înclină în semn de
respect în fața Divinității din tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu