duminică, 26 august 2018

Iubirea de sine și de Sine



Atunci când te iubești cu adevărat, iubești toate părțile componente din care ești format în ansamblul său.Iubești și partea fizică proprie, corpul îți este templu sacru pe care îl îngrijești și prețuiești ca fiind unul din cele mai valoroase lucruri în viața asta, cel puțin. Apoi iubești gândirea ta, așa cum este ea acum, fix în etapa în care te afli conform experiențelor și lecțiilor pe care le-ai avut și din care ai reușit să extragi învățămintele atât cât ai fost în stare. Însă nu trebuie uitate nicidecum sufletul și spiritul. Ele constituie partea de divinitate din tine, un alt spațiu prețios fără de care am fi doar niște mașinării neînsuflețite. Hrana spirituală este la fel de importantă ca și hrana corpului și a minții.

Dar ce presupune a iubi toate astea? În primul rând, a le accepta pe toate așa cum sunt. Dar atunci când iubești ceva acorzi și atenție, atenția ta este direcționată voluntar într-acolo.  În acest fel, atenția focusată conștient pe fiecare dintre aceste componente devine observare și implicit cunoaștere. Și așa putem vorbi de acea cunoaștere de sine sau de Sine, atât de importante în procesul evoluției.

În momentul în care te vei iubi parcurgând etapele de mai sus, atunci vei fi capabil să iubești și să cunoști pe altcineva. Exact în același mod în care ai făcut déjà asta cu tine însuți. Iubirea supremă sau acea formă de iubire la care a aspirat și încă mai aspiră omenirea se produce în acel miracol în care Divinitatea din mine iubește și se înclină în semn de respect în fața Divinității din tine.

miercuri, 22 august 2018

Marea și eu


Eu sunt marea și marea sunt eu. Eu mă oglindesc în mare și marea se oglindește în mine. Ca și marea, valurile mele se îndreaptă spre țărmul încrustat cu scoici, într-o mișcare continuă de expansiune și retragere. Valurile sunt câteodată mai mari, alteori mai mici, depinde doar de vântul care le animă. Asemenea sunt și gândurile sau acțiunile mele, mai intense sau mai line.





Însă, în larg, totul deodată se liniștește. Suprafața apei este tot mai calmă, mai stabilă, pe măsură ce te îndepărtezi de mal. În străfundurile apei mării, nu mai este mișcarea turbulentă, sunetul se propagă altfel. Aici este liniște, pace. Totuși, în ciuda seninătății aparente, aici se află o întreagă lume formată din plante, corali, scoici, viețuitoare marine de toate formele și culorile,  un adevărat Univers complex și extraordinar de bogat în măreția și diversitatea sa.

O clipă m-am întrebat dacă sunt valurile înspumate sau largul mării. Răspunsul a venit clar și limpede precum apa: sunt marea în totalitatea ei, cu tot ce cuprinde. Nicio parte nu există fără cealaltă. Nu îmi pot imagina o mare fără valurile de la țărm sau fără adâncimea din largul său, împreună cu tot microuniversul de acolo.

Acum înțeleg de ce iubesc marea atât de mult. Ea îmi spunea multe despre mine, pe graiul ei pe care nu întotdeauna  l-am înțeles pe deplin și în totalitate. Și marea nu sunt doar eu. Ai ghicit, poți fi chiar tu-cel care citești acum aceste rânduri sau oricare dintre noi!